“Picuri” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”




Ce spală peretele ăsta plin de noroi
şi asfaltul ăsta pătat cu gunoi
sunt picuri
ce-şi varsă puterea pe trupul meu gol
şi-ajută să iasă frumosul din sol
în ritmuri tribale
ei curg peste noi
şi-nvie din morţi griul
pustiu-l inundă suav formând ploi
şi-mbie să iasă copiii din noi
sunt picuri
ce-alină obrajii mei uzi
şi tot ei sunt cei
ce-n loc de lacrimi
pe faţă-mi sunt puşi
ca puşti puşi pe şotii
se joacă-n văzduh
şi curăţă mizeria
murind pe pământ
iar soarele-i lasă
pentru că-i pasă
de omul murdar
ce-l vrea purificat