“Năpasta”

din seria “Ziduri de hârtie”



Şi-mi îngrop sufletu-n beton
şi-n cărămizi şi fier şi nori
iar cerul îmi aruncă ploi
şi noaptea îmi trimite boli
sunt prins într-un cerc de fum
nu pot scăpa căci n-am alt drum
şi-un sicriu de pânză şi burette
îmi încadrează somnul
şi c-un ulei de lacrimi şi tristeţe
îmi este uns tot corpul
păru-i preschimbat în scrum
paralizat fiind, să mă mişc n-am cum
în loc de haine port doar spini
iar ochii de sâmge-mi sunt plini
din gură nu scot un cuvânt
căci mi-e cusută cu sârmă
şi-i umplută cu pământ
lanţuri îmi coboară
trupul în groapă
şi-o sapă acoperă cu noroi a mea faţă
e negru de-acum şi lumina mă lasă
să m-afund în prăpastie
să mă-nec în năpastă