din seria “Ziduri de hârtie”
Ce să scriu despre tine
când nu te mai cunosc
când ai devenit un mit, o legendă
în nopţi oarecare, un vis frumos
erai, dar demult, nisipul meu şi zarea
şi-n nopţi şi-n anotimpuri tu-mi erai marea
îmi învăluiai în culoare mâhnitul meu suflet
şi luminai a mea cale cu celestul tău zâmbet
ţi-am învăţat corpul tandru
cu linii şi forme
dar nu matematic
ci subiectiv, erotic
melodic gustând fina ta piele
şi săruturi fierbinţi pline de miere
nectarul furat de la zei erai tu
divină, plăpândă, nu ca eu, omul
tonul şi şoaptele tale îmi mângâiau somnul
iar vocea-ţi suavă-mi încălzea totul
focul şi soarele tu mi le-ai dat
şi lacrimi şi râsete, dar eu le-am uitat
şi-acum îţi mai caut sclipirea din ochi
dar tu m-ai lăsat să fiu muritor
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)


0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu