“Cerul” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Cerul ne uneşte dar ne şi desparte
şi-acelaşi mare-albastru
devine impediment în vieţile noastre
vorbesc la plural
căci noi nu suntem doi
şi tu eşti doar una
pe când eu zac în noroi
privesc imensul vid
şi te zăresc pe tine
îţi simt mâinile pe faţă-mi
dar nu eşti lângă mine
sunt zile distanţă
şi ani lumină între noi
şi-i cerul ce ne-apropie
dar ne desparte-apoi
sunt ploi ce cad din zare
şi nori fără culori
ce-acoperă lacrimi de sare
curgând pe-obraji uşor
uşor nu e nimic
când cerul ăsta-i mare
impunător, grandios
oferindu-mi palme
dincolo de el
eu sper să poţi zâmbi
şi din când în când de vrei
un gând sau câte-o şoaptă
prin vânt să îmi oferi