“Poezie nesfârşită” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



A rămas totul în aer
căci tu sau eu am dispărut
şi-am lăsat doar vid în urmă
ne-am pierdut
m-ai lăsat să-mi uit tot ritmul
toată rima ce-am avut
m-ai lăsat să-ţi şterg privirea
tot ce versuri am făcut
strofe-ntregi de dulci săruturi
şi de mângâieri sfioase
de idei, planuri şi gânduri
şi de răsfăţuri duioase
portrete atent detaliate
despre ochii tăi mari şi voioşi
ce-mi umpleau ziua de viaţă
iar noaptea mă furau de somn
peisaje despre plaje
ce le-am cunoscut cu tine
şi nisip, mare şi zare
darurile pentru mine
acum nu mai ştiu dacă zâmbeşti
dacă râzi, eşti fericită
eu ştiu doar că tu îmi eşti
poezia nesfârşită

“Cerul” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Cerul ne uneşte dar ne şi desparte
şi-acelaşi mare-albastru
devine impediment în vieţile noastre
vorbesc la plural
căci noi nu suntem doi
şi tu eşti doar una
pe când eu zac în noroi
privesc imensul vid
şi te zăresc pe tine
îţi simt mâinile pe faţă-mi
dar nu eşti lângă mine
sunt zile distanţă
şi ani lumină între noi
şi-i cerul ce ne-apropie
dar ne desparte-apoi
sunt ploi ce cad din zare
şi nori fără culori
ce-acoperă lacrimi de sare
curgând pe-obraji uşor
uşor nu e nimic
când cerul ăsta-i mare
impunător, grandios
oferindu-mi palme
dincolo de el
eu sper să poţi zâmbi
şi din când în când de vrei
un gând sau câte-o şoaptă
prin vânt să îmi oferi

“Despre tine” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Ce să scriu despre tine
când nu te mai cunosc
când ai devenit un mit, o legendă
în nopţi oarecare, un vis frumos
erai, dar demult, nisipul meu şi zarea
şi-n nopţi şi-n anotimpuri tu-mi erai marea
îmi învăluiai în culoare mâhnitul meu suflet
şi luminai a mea cale cu celestul tău zâmbet
ţi-am învăţat corpul tandru
cu linii şi forme
dar nu matematic
ci subiectiv, erotic
melodic gustând fina ta piele
şi săruturi fierbinţi pline de miere
nectarul furat de la zei erai tu
divină, plăpândă, nu ca eu, omul
tonul şi şoaptele tale îmi mângâiau somnul
iar vocea-ţi suavă-mi încălzea totul
focul şi soarele tu mi le-ai dat
şi lacrimi şi râsete, dar eu le-am uitat
şi-acum îţi mai caut sclipirea din ochi
dar tu m-ai lăsat să fiu muritor

“Scrisori” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Mă ţin în viaţă cuvinte colocviale
simple, scrise simplu,
vitale pentru a mea suflare
primare, tribale şi da şi nu
cu ele, toate, sufletul mi-l umplu
aştept întruna cratime puse greşit
să-mi leg cu ele zâmbetul rănit
cârpit sunt de virgule şi puncte de suspensie
cusut de metafore şi câte-o inversie
epitete şi vorbe dulci îmi spulberă amarul
iar gânduri de departe-mi risipesc zadarul
învăluit sunt de lacrimi şi săruturi materne
de sfaturi, dor şi rugăciuni eterne
probleme dispar cu valul de foi
ca un soare ce-apare după sulul de ploi
destinatar, expeditor şi coduri poştale
locaţii şi nume pe plicuri banale
timbre, ştampile şi date tot alte
scrisori călătoare cu foc aşteptate

“Pentru Excelenţa Sa” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Cine eşti tu să-mi judeci mie viaţa
să faci pe Dumnezeu în faţa mea
să-mi explici că ce fac e greşit
să-mi iei din timp căci asta merit
eşti doar o alcătuire de instincte
ca şi mine,
dar ai, spui tu, virtuţi şi atribute
mai înalte şi mai juste
decât mine,
deci poţi scuipa verdicte
şi-mi poţi mânji ochii cu gratii
cu fier, cu noroi şi raţii
ai funcţii şi denumiri distinse
şi-mi faci din suflet focuri stinse
mi te-adresezi, de sus, cu vorbe alese
şi-mi cureţi gândul murdar cu pedepse
eşti nobil şi-ţi protejezi societatea
educat şi respectat
tu oferi dreptatea
defapt tu eşti călăul nostru
al meu şi-al celor ce-ţi ştiu rostul
eşti monstrul ce omoară vise
o boală cu repercusiuni sinistre
tu transformi oameni în resturi
din distracţie, doar din gesturi
tu rămâi doar excelenţa ta
căci noi resturile avem alta

“Un copil” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Şi copilul ce-mi stă în faţă
ruşinat şi iubitor
poate e cel din mine
pierdut într-un timp anterior
cu zâmbetul lui innocent
ce-mi redă pacea
e lumină pură în a mea văgăună
şi-ntr-aceste ziduri de hârtie
îi simt ochii cum mă mângâie
şi-mi dăruieşte alinarea
şi-mi arată dragostea
iar bezna deodată-mi dispare
şi nu mai ştiu disperare
căci fericirea lui mă amorţeşte
iar gîndul lui îmi povesteşte
să nu mă las păgubaş
că doar deznădejdea mea mi-e vrăjmaş
acest copil îmbăiat în soare
e cel ce-mi oferă poezia
ce-mi spulberă cruzimea
e prin ochii lui ce-nvăţ iubirea
şi-i curăţia lui ce-mi oferă nemurirea

“Vreau” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Şi te vreau iar sub soare
şi vreau a ta culoare
dar trăind aici departe
o lume-ntreagă ne desparte
tu nu mai ştii nimic de mine
iar eu nici pe-atât
am uitat prea mult din tine
de când sunt sub pământ
inima-ţi aud bătând
căci e linişte aici
dar strigătul meu din gând
numai tu îl poţi opri
şi ştii că n-am uitat
răsăritul nostru
dar mi-e teamă
căci mă pierd
şi devin un monstru
învăluit de indiferenţă şi noroi
cu sufletul de piatră
trăind în gunoi
vreau să-ţi cânt iar numele
iar tu să mă iradiezi
cu-a tale zâmbete
a tale râsete vreau să-mi motiveze starea
iar martor îmi va fi zarea
cum îţi voi gusta întregul
şi-ţi voi adora imperfectul
vreau să-mi deschid ochii şi să te văd pe tine

“Flori ofilite” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Florile ce ţi le-am dat
stau acum într-un ghiveci crăpat
pămâtul lor e uscat
iar petalele tot cad
e un tablou sinistru
să vezi cum moare trandafirul
şi culorile-i dispar
în timp ce pete de mucegai apar
spinii mândrii acum sunt moi
eu nu mai ştiu nimic de noi
mireasmă nu mai e
în colţul de ghiocei şi orhidee
iar indiferenţa ta
dă inimii mele croşee
margarete şi-o zambilă
stau ascunse-n praf şi naftalină
restu-s de mult la gunoi
iar capu-mi stă plecat în ploi
noroi ai aruncat pe sufletu-mi ofilit
la fel ca florile ce ţi le-am dăruit

“Ce vrei” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Ce vrei tu e venin să-ţi curgă în vine
iar dureri şi tristeţi să se joace cu tine
să-ţi umpli faţa senină doar cu noroi
şi inima să-ţi pompeze numai puroi
ce vrei tu sunt lacrimi să ardă obrajii tăi roşi
să-ţi coşi cu aţă pielea
crăpată de boli
şi vrei nopţi de nelinişti
şi zile cu ploi
să te-neci în amar
să vorbeşti cu strigoi
vrei defectul din mine
şi-amorul meu straniu
vrei sucitele-mi gânduri
să-ţi străpungă craniul
vrei sentimente aparte
redate în rânduri
şi promisiuni deşarte
făcute în crânguri
vrei din sufletu-mi marea
şi zarea-mi din ochi
şi vrei depărtarea
ce stă între noi
vrei să îţi mângâi coapsele moi
împreună pe cer, singuri şi goi
vrei mâinile mele să-ţi înveţe trupul
şi preotul nostru să fie amurgul
vrei şoaptele mele să-ţi cânte-n ureche
şi buzele-ţi dulci să aibă pereche
tu nu vrei nimic simplu, lumesc
ce vrei tu e doar să te iubesc

“Năpasta”

din seria “Ziduri de hârtie”



Şi-mi îngrop sufletu-n beton
şi-n cărămizi şi fier şi nori
iar cerul îmi aruncă ploi
şi noaptea îmi trimite boli
sunt prins într-un cerc de fum
nu pot scăpa căci n-am alt drum
şi-un sicriu de pânză şi burette
îmi încadrează somnul
şi c-un ulei de lacrimi şi tristeţe
îmi este uns tot corpul
păru-i preschimbat în scrum
paralizat fiind, să mă mişc n-am cum
în loc de haine port doar spini
iar ochii de sâmge-mi sunt plini
din gură nu scot un cuvânt
căci mi-e cusută cu sârmă
şi-i umplută cu pământ
lanţuri îmi coboară
trupul în groapă
şi-o sapă acoperă cu noroi a mea faţă
e negru de-acum şi lumina mă lasă
să m-afund în prăpastie
să mă-nec în năpastă

“Piesă pierdută” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”




Să cutreier printre stele
nu mai pot de-aici
ci doar să sper să cadă ele
prin grilaj pe-aici
e-un loc străin
ce îl respir ducând în spate zile
şi-un sentiment hain, perfid
îmi răsună-n vine
colorez uşor în mine
un spirit în retrograd
şi luni de aburi şi de fum
conturează-un mine tot mai degradat
ajung redus la-un număr
dar tăcerea nu le-o dau
ci iau şi-n somn pe umăr
un strigăt de când alte stări domneau
şi-un ţipăt mereu îmi străbate gândul
şi cu şoapte de departe mă hrăneşte vântul
pământul mi-l simt până-n oase
în timp ce moartea se strecoară prin gratiile roase
chipul ţi-l mai ştiu doar pe frânturi
iar râsul ce ţi-l gust sunt resturi
dintr-o altă piesă
de pe-o altă scenă
rătăcită-n mintea mea
pierdută-mi este fiinţa ta

“Picuri” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”




Ce spală peretele ăsta plin de noroi
şi asfaltul ăsta pătat cu gunoi
sunt picuri
ce-şi varsă puterea pe trupul meu gol
şi-ajută să iasă frumosul din sol
în ritmuri tribale
ei curg peste noi
şi-nvie din morţi griul
pustiu-l inundă suav formând ploi
şi-mbie să iasă copiii din noi
sunt picuri
ce-alină obrajii mei uzi
şi tot ei sunt cei
ce-n loc de lacrimi
pe faţă-mi sunt puşi
ca puşti puşi pe şotii
se joacă-n văzduh
şi curăţă mizeria
murind pe pământ
iar soarele-i lasă
pentru că-i pasă
de omul murdar
ce-l vrea purificat

“Rugăciune” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”




Străbate-mi trupul
şi mi-l arde
şi-mi scoate veninul din sânge
nu vreau s-o ştiu că plânge
deci rupe-mă-n jumătate
şi m-aruncă dintre pietre
dintre fiere şi zdrenţe
iar eu preţ de infinit
nu-ţi voi pierde gândul
ci voi râde mai puternic
şi mai deschis mă voi simţi
de-acum gol vreau să mă ştii
dar tu mă ştii
oricum aş fii
caut alt tapet pe ochii mei
totuşi şi pentru ăsta îţi mulţumesc
dar tu o ştii
învăluieşte-mi starea
să uit de amar
şi-mi oferă iar marea
şi-nspre nesfârşit zarea
pălmuit ţi-aşez omagii
prescrise pe informaţii
în timp ce intonaţii şi vibraţii
răsună din personagii
de-ajungem un singur pământ
legând o rugăciune

“Balastru” de Radu Deac

din seria “Ziduri de hârtie”



Şi scriu pe foi pline de amărăciune şi dureri
nevoi ne-mping spre nimeni
niciunde-ajuns încet îmi sting
orice păreri
şi orice plăceri din mine
pe tine nu te mai cunosc
pe când de la voi aştept s-apară semen
lemne, beton şi puroi
e ce primesc aici
şi-un pumn de ploi şi nori
ce curg încet ca-un val boli
solitar îmi plimb prin gând idea
şi-apoi mă-nvârt în cuget cu corneea
sunt alte feluri de a simte
alte planuri strigă-n minte
alte voci mi-ating timpanul
alte limbi îmi plâng amarul
şi-acum arată totul altfel
dar să îl schimb nu pot defel
transpirat şi respirat
de-un perete albastru
m-adâncesc într-un delir de balastru

Welcome to the Matrix...

Am revenit si defapt eu mereu voi fi, pentru ca sunt...
poate ma intelegi in vreo saptamana
am iesit si Specii sunt sus !!! asta e bine...
detaliez pe parcurs, deocamdata am sa ies din Sao Paulo
MULTUMESC TUTUROR CELOR CE M-AU AJUTAT !!!

Jah Jah bless our souls !!!

“Pistol”(Neterminată) de Radu Deac

pe post de glonţ

folosesc un fel de post

cu natura umană

cu zâmbete şi lacrimi şi stări

cu nări umflate-n alb

cu negru răsuflat, pătat

mânjit şi uzat pe-al ochilor dalb

dar slab nu pare nici nimicul

preschimbat din mii de particule nevăzute

şi prevăzute sunt toate gândurile mele

cu-n sistem defect în caz de eşec

şi-aşa-mi petrec eu timpul

nisipul alunecând uşor

până când slăbesc arcuşul invenţiei lor

…

Hustlin' Life, Smiles and Freedom

Ky-Mani Marley, un alt fiu ratacitor sau necunoscut sau descoperit sau redescoperit, de-a lui Bob Marley, un om cu o inima extrem de iubitoare, este autorul acestei piese reggae, dar ca si fratele sau mai cunoscut, Damian, canta despre problemele strazii, in general, deoarece este o piese universal valabila, inclusiv pentru bisnitarii nostrii romani de aur, argint, platina, jenti, ceasuri etc.
Stilul este unul mai deschis, mai agreabil, mai relaxat, mai iubitor, mai fumat, mai reggae. Este exact ceea ce trebuie daca nu vrei sa o arzi aiurea prin metrouri, trenuri, busuri, uitandu-te urat la lume. Ideea si concluzia trasa azi dimineata cu dementul, iubitaretul, inegalabilul, pestele(ca zodie), Andrei este ca trebuie sa zambim cat mai mult si astfel lumea ne va zambi inapoi. E greu sa ai o asemenea revelatie, insa muzica buna, fumul dens si povestile lungite langa o bere, o cana de cafea, tigari peste tigari(chiar si de-alea normale) te ajuta foarte multa sa ajungi la o stare de cunoastere interioara superioara. Ky-Mani stie despre toate astea, iar eu il simt.
Sa-l simtim impreuna! Pace!

“Linişte” de Radu Deac

şi zâmbetul meu îmi face chipuri
dar liniştea nu-mi poposeşte
în gând
caut un rând dintr-o poveste
dar nu mai soseşte
şi peste mii de linii-ntercalate-n veci
se-ascunde-a mea feerie
dar eu aştept pacient
pe-un pat stricat de victime
iar monştrii nesacrii şi pasaţi
, în alte deliciuri,
îmi caută un vers ciudat
redat printr-a mele scrisuri
dar delectat şi învăţat
cu alte istorisiri şi printuri
mâ învârt şi levitez
prin râsete şi mituri
şi-nvârt pe invers orice grad
şi-orice stil al firii
şi mă-ntorc clar şi curat
spre-a înfrunta nimicuri
iar alţii ce trăiesc în visuri
se mint pe sine însuşi
şi-şi mint vremea ce-a trecut
fiind plasată-n răsuri
e-un sentiment perfid
trăind deasupra ştirii
conştiinţei lor ce a pierit
deodată cu învinşii
idealiştii mişcă-n van
idei preconcepute
dar zâmbetul meu lipit
redă reacţii mute
nule şi prea multe
sunt senzaţiile ce ei mi le transmit
şi-ajung uşor să vadă ce vid
ani au înghiţit
defapt e linişte ce vrem
noi, ce nu ne vezi,
şi doar o lume-n nedeclin
meritată pe deplin

“Gânduri plimbânde” de Radu Deac

Cu gânduri plimbânde
spre străzi tot mai strâmbe
spre lanuri uscate
prădate de insecuritate
peste unde udate
de ploi mai poluante
prin fire sortate
şi fiare-n libertate
printre stări şi caziere
fişiere şi lemne
prin poluri şi tonuri
şi cazuri şi mall-uri
mă-ndrept tot, şi tot,
spre necazuri şi doruri
şi zaruri
spre piedici şi culori alb-negre pierdute
şi răspunsuri regăsite
spre obligaţii nescontate
şi idei schimbate
spre orare şi agende
întâlniri şi pachete
studii şi-altă viziune
spre aceeaşi pasiune şi tensiune
spre zâmbetul care
alterează orice stare
spre fire de vânt din poveste
şi-un fluture pictând pe perete
spre-o parte de linişte prin grai
având fragilitatea unui pai
spre-un scai
un plus la minusul
ce-mi zic “îl ai”
spre-o prăpastie de feerie
de nebunie
spre ce-mi trebuie mie
spre tine

“Octombrie” de Radu Deac

şi singur şi plâns şi uscat
sunt în octombrie
şi lacrimile fără apă ce le vărs
sunt din paharul ăsta gol de licoare
şi nu doare
nici anii zbătuţi în nisip
nici kilometrii doborâţi în vânt
nici degetele reci de odinioară de pe faţa mea
nici vorbele sparte de valuri ce le-a rostit
nici gândurile materializate-n vid
nici acest ghid al tulburărilor mele
nici nimic
doar tu
fiind cu-n mine din oglindă
sau din umbra de pe zid
fiind ceea ce am vrut
fiind ceea ce n-ai ştiut
fiind parte din luna mea,
dar luna care nu mai răsare
sunt şanţuri ce-mi sap pe piept în jos
pe interior
iar în exterior
arăt ca un schior
ce-a aterizat pe mare
plutind în derivă artificial
zărind doar fum la orizont
sau plecări departe-n viitor
şi parcă-i iarnă
dar e mai rece
iar asta pare că nu mai trece
deşi defapt e trecută
demult pierdută
de pe când cântam în zori la soare
şi moare-ncet acest spirit minimalist
ce mi-a mai rămas
iar curenţii-s demult dispăruţi
nebuneşte jucând un rol
inspiraţie pentru cei pierduţi
e plin în jur
e octombrie
dar eu înjur şi blestem tot
ce-i număr, matematică, valoare
şi defapt nici nu mai aştept
să treacă acest octombrie închipuit
un basm tâmpit
scris în fine de anotimp torid
stupid gândit şi nemeritat ecranizat
purtat printre cifre neutre
rele, nule, nebune
printre secunde de nimic
şi-un pic de plăcere
iar în rest doar scrum
şi-un fum de octombrie
mai aştept doar să mă ia
şi să mă trimită departe
în alt plan
din octombrie a mai rămas
dar voi distruge eu restul